Au trecut putin peste 2 luni de cand s-a intamplat. Nu era deloc o zi frumoasa, pentru ca… nici macar nu s-a intamplat ziua… Era o noapte de mai, un inceput de mai pretentios, rece, nesuferit, un inceput de mai bacovian.
Il vazusem cu doar o zi in urma cu un singur ochi, era mai mult ca o naluca decat o imagine propriu-zisa, as fi vrut sa il salut, insa secunda aia a fost atat de scurta incat nu am apucat…
Am zis insa ca am timp, data viitoare..
In ziua aia ma pregateam pentru o nunta, nu o mai vazusem pe prietena mea, mireasa, de aproape un an. De dimineata am mers la gara, veneau alte doua prietene pentru marele eveniment. Nu-mi placea mirosul acelei dimineti, cerul scuipa razlet picaturi reci, norii alergau ca o haita de caini turbati care nu-si gasesc locul, era frig, prea frig pentru o zi de mai.
“Am o veste proasta, insa iti zic maine despre ce este vorba ca sa nu te intristez”, era prea mult, nu puteam sa astept atata, am insistat pana a cedat prietena mea. “El, a murit”…
Am ramas muta, nu stiam cum sa reactinez, picase cerul peste mine si atunci am inceput sa regret acea secunda… Nu puteam sa plang pentru ca nu credeam, inca asteptam sa zica cineva ca totul a fost o mare eroare si ca in curand el se va intoarce acasa… Mi se pare nedrept ca Dumnezeu ii ia alaturi de el pe cei care au mai multa viata in ei decat pot duce, probabil a avut si el o parte din vina insa pretul care l-a platit a fost mult prea mare!
Si pana la urma ce sta intre lumea noastra si lumea lor, probabil o secunda scurta de nenoroc…
Vecinului meu care s-a stins la 25 neimpliniti intr-un accident de masina DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA-N PACE!
